De la conferențiar universitar dr. la UNArte, la președinte al Institutului Cultural Român și de la șevalet, la biroul din Aleea Alexandru, Liliana Țuroiu este o prezență discretă, care crede că munca vorbește pentru lucrurile în care crede ea. Muncește enorm, dar nu se plânge. Deschide expoziții, lansează cărți și se întâlnește cu diplomați de nivel înalt. Cum arată activitatea unui înalt demnitar?
Cum se face că abia acum ați acceptat să dați un interviu într-o revistă glossy? La mai mult de un an și jumătate în funcția de Președinte al Institutului Cultural Român?
Liliana Țuroiu: Să spunem „toate la timpul lor, n-a fost vorba de vreun calcul sau de o strategie. Invitațiile diverselor publicații au fost, într-adevăr, numeroase.
Aș mai spune că însăși natura are o ciclicitate care se răsfrânge, dintotdeauna, în truda noastră de zi cu zi. Există „o vreme pentru semănat și o vreme pentru cules.
Comunic, însă, zilnic, cu maximă transparență, tot ce ține de proiectele și de programele Institutului Cultural Român, pe site, prin comunicate de presă și, de câte ori avem ocazia, eu și colegii mei, în mod nemijlocit, cu reprezentanții mass-media prezenți la evenimentele pe care le organizăm.
Nu mai puțin adevărat este că am avut, în acest an și jumătate, o agendă extrem de densă. Un avantaj al faptului că discutăm acum este că putem prezenta deja un material consistent, relevant pentru ceea ce înseamnă ICR în prezent.
Ce presupune activitatea dvs. la ICR?
L.Ț.: Vorbim despre o activitate care presupune conducerea și coordonarea unei rețele care cuprinde 18 reprezentanțe pe trei continente (alături de reprezentanțele din Europa: Berlin, Bruxelles, Budapesta, cu filiale la Seghedin, Chișinău, Istanbul, Lisabona, Londra, Madrid, Paris, Praga, Roma, Stockholm, Varșovia, Veneția, Viena)suntem prezenți și la New York, Tel-Aviv și Beijing. Aria de acțiune este, desigur, și mai largă – prin direcțiile de specialitate din cadrul ICR derulăm, adesea în cooperare cu ambasadele noastre, și proiecte în zone neacoperite de rețeaua de reprezentanțe.
Ne implicăm, totodată, și în proiecte și evenimente de anvergură, cu relevanță internațională, desfășurate în țară. Ne adresăm, de asemenea, comunităților românești din afara granițelor.
Foarte succint, calitatea de președinte al unei asemenea instituții înseamnă articularea unei viziuni și, deopotrivă, capacitatea de a o implementa.
Includ aici, firește, configurarea și coordonarea unei echipe care să dispună de motivația și competențele necesare.
Nu există o rutină. Provocările diferă de la o săptă-mână la alta, de la o zi la alta. Orice efort este recompensat de întâlnirile deosebite pe care calitatea de președinte al ICR mi le prilejuiește.
Am, astfel, privilegiul de a cunoaște creatori, profesioniști de vârf, personalități cu un impact durabil în domeniile lor. Este o experiență care mă inspiră și mă susține. Îmi place foarte mult ceea ce fac.
Călătoriile de lucru, evenimentele de diplomație culturală, discuțiile cu parteneri străini de prestigiu, târgurile de carte, conferințele, proiectele de susținere a industriilor creative sunt parte a programului obișnuit.
Ziua începe dimineața devreme și se termină târziu, de cele mai multe ori odată cu finalul unui eveniment organizat împreună cu colegii mei din ICR.
Ce anume din activitatea dvs. vă conferă un sentiment de mândrie?
L.Ț.: Sunt mulțumită de echipa pe care am reușit să o configurez la ICR și pe care mă bazez. Mă bucură și parteneriatele pe care le-am stabilit și care încep să dea roade.
Dar acestea sunt lucruri care țin de mandatul pe care mi l-am asumat, astfel că prefer să vorbesc despre un sentiment de împlinire, mai degrabă, decât de „mândrie.
Am reușit să obținem pentru România, într-un timp scurt, statut de țară invitată la mari târguri de carte precum Retiro, Madrid, în 2018, și la Beijing în 2019.
În China, România va avea acces la cea mai mare piață de carte din lume, cu un volum de vânzări de peste 80 de miliarde de euro.
De câțiva ani buni, fiecare prezență a României la Salon du Livre Paris ne oferă ocazia să prezentăm și să ne mândrim cu încă un număr semnificativ de volume semnate de autori români traduse în franceză, cu noi lucrări pe teme culturale românești apărute la edituri din Franța.
Anul acesta, prezența României prin standul ICR la acest salon de carte a fost remarcată în mod deosebit. Standul nostru a ocupat prima poziție în topul celor mai atractive standuri și am fost, evident, foarte fericită pentru această performanță a echipei noastre.
Volumul Istoria Transilvaniei, semnat de Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, și de istoricul Ioan Bolovan, a fost editat de ICR, tradus și lansat în mai multe limbi la marile evenimente de profil.
Acesta a ajuns și va continua să meargă în toate marile biblioteci ale lumii. Este, cu siguranță, un lucru important asociat acestui mandat, așa cum primul eveniment de diplomație științifică „100 de ani de inventică românească și lansarea volumului 100 de inventatori români se asociază cu această echipă a ICR în parteneriat cu Universitatea Politehnică București.
Aș mai evoca aici câteva dintre momentele care mi-au prilejuit o emoție specială. Unul dintre acestea a fost atunci când am asistat la primul discurs public în limba română susținut de E.S. doamna Michele Ramis, ambasadoare a Republicii Franceze în România.
Se întâmpla la Sinaia, toamna trecută, în contextul lansării programului „Luna Enescu la ICR. Mai recent, la final de august, am avut o trăire aparte ascultându-l pe marele muzician Stefano Bollani, prezent la București la invitația Institutului Cultural Român, improvizând pe teme românești într-o sală a Ateneului plină și entuziastă.
Am avut și am prilejul și privilegiul să întâlnesc, în drumurile mele prin lume, în calitate oficială, dar și înainte să reprezint Institutul Cultural Român, români trăitori pe alte meleaguri.
Trebuie să spun că am simțit, văzându-i și auzindu-i, un lucru pe care îl știam teoretic, dar care doar prin contact nemijlocit devine și un sentiment lăuntric: mai presus de un teritoriu – important ca sol care ne susține rădăcinile –, mai mult și decât o cetățenie dobândită prin naștere sau opțiune, România înseamnă oameni.
Oamenii care o locuiesc, dar și oamenii care îi vorbesc limba și îi perpetuează cultura dincolo de hotarele ei geografice.
Întâlnirile pe care le-am avut cu personalități precum Vladimir Cosma, George Banu, Viorica Cortez, Doina Lemny, Andrei Șerban, Matei Vișniec, Sanda Miller, Vasile Șirli și mulți alții sunt absolut memorabile.
Un alt moment special a fost întâlnirea cu Prinţul Charles, care ne-a fost oaspete la sediul Institutului Cultural Român din Londra.
Am organizat acolo o expoziţie asociată volumului bibliofil Transylvania Florilegium care celebrează unicitatea şi diversitatea patrimoniului natural românesc.
A fost și o ocazie în care ne-am putut exprima gratitudinea pentru faptul că Fundaţia „Prinţul de Wales din România a acceptat să fie unul dintre partenerii ICR în derularea programului de celebrare a Centenarului Marii Uniri.
Ați amintit de Centenar, în a cărui celebrare Institutul Cultural Român este, în mod firesc, implicat. Dintre evenimentele organizate de ICR pentru a marca acest moment care vă este cel mai aproape?
L.Ț.: Centenarul este, într-adevăr, o cheie de boltă a programului ICR din această perioadă, fiind marcat prin sute de evenimente și proiecte care acoperă o arie vastă de domenii – de la creația populară la cercetarea științifică, de la istorie la performance.
E dificil și ar fi cumva și nedrept să mă limitez la unul singur. Menționez, totuși, seria de proiecte consacrate Reginei Maria. Printre acestea, expoziția „Regina Soldat, a cărei itinerare internațională a început cu Liubliana, în luna iulie, și continuă la ICR Berlin și în alte capitale europene; amplasarea în localitatea Ashford (care include domeniul Eastwell Park, locul de naștere a Reginei) a unui monument care îi este dedicat.
De asemenea, aş aminti seria de evenimente dedicate coloșilor universali Brâncuşi şi Enescu, numeroasele evenimente ce promovează artişti tineri incluse în programul Centenar, turneul din acest an al Orchestrei Române de Tineret, dar și evenimente inedite, absolut extraordinare, precum Flotila România Centenar pe Tamisa, realizat împreună cu Ivan Pațaichin, sau un eveniment deosebit, iniţiat de ICR Berlin, în care îl vom avea ca invitat pe Dumitru Prunariu.
Aş mai menţiona evenimentele dedicate marilor noştri artiști Gigi Căciuleanu, Geta Brătescu, Ion Nemţoi, Mihai Ţopescu sau Doina Levintza, şi lista poate continua – artişti a căror creaţie nu poate fi descrisă, până la urmă, nicicum mai bine decât prin propriul lor nume.
Evenimentele dedicate industriilor creative, diplomaţiei culturale, precum şi pregătirea Festivalului Europalia ar putea fi, din punctul meu de vedere, cele mai apropiate sufletește.
Institutul Cultural Român s-a afiliat în 2018 la Federaţia Industriilor Creative, a organizat şi a participat la mai multe evenimente internaţionale dedicate acestei tematici şi este considerat în acest moment unul dintre cei mai dinamici parteneri instituţionali la nivel european, de către nume prestigioase din domeniu.
Trecând în plan personal, ce i-ați povesti despre dvs. cuiva care nu vă știe?
L.Ț.: Nu povestesc prea mult despre mine şi nu încerc să-i conving pe cei ce nu mă cunosc de ceea ce aş putea face. Sunt o persoană care crede în propriile forţe.
Prefer să povestesc despre mine prin ceea ce fac, acelora care doresc să vadă. Poate că acest lucru se datorează mai cu seamă formaţiei de artist vizual. Un artist transmite ce are de comunicat prin lucrările sale, prin ceea ce face şi mai puţin prin ceea ce spune.
Cred că performanţa nu ţine doar de inteligenţă sau voinţă, ci mai ales de echilibru, ordine, armonie, de un angajament total în ceea ce facem în fiecare clipă a existenţei noastre, de modul în care gestionezi lucrul în echipă.
Nu putem performa fără o echipă, fără un nucleu pe care trebuie să avem inteligența și perseverența de a-l crea și, mai apoi, de a-l șlefui permanent.
Cum traversați momentele dificile din carieră și din plan personal? Ați avut așa ceva?
L.Ț.: Sigur că am avut, ca oricare om. Pentru nimeni nu e uşoară trecerea prin aceste momente. Uneori câştigăm, alteori pierdem.
Eu am realizat în astfel de situaţii că sunt adevăruri pe care nu le puteam înţelege corect decât traversând asemenea momente de cumpănă. Am încercat, în astfel de clipe, să nu primeze tristeţea, ci chibzuiţa.
Oamenii sunt trişti de cele mai multe ori atunci când sunt prizonieri ai propriei poveşti. Când n-a mai fost nimic de pierdut, am câştigat totul.
Mi-am asumat întotdeauna alegerile făcute şi am continuat pe drumul pe care l-am considerat bun. Am avut întotdeauna familia şi prietenii în jurul meu când mi-a fost greu.
Dacă ar fi să daţi o definiţie a patriotismului, care ar fi ea?
L.Ț.: Am crezut întotdeauna că patriotismul trebuie să existe mai degrabă în teritoriul faptelor decât în cel al declaraţiilor. Şi nu trebuie neapărat să fie vorba despre fapte „mari. Nu putem şi nici nu trebuie să fim cu toţii eroi.
Dar să vorbeşti corect româneşte, să te porţi decent cu cei din jur, să reprezinţi cu cinste ţara în străinătate, să construieşti ceva, să fii onest, să-ţi faci cât mai bine treaba, să fii demn, toate acestea sunt forme de patriotism.
Poate mai discrete, dar cu siguranţă esenţiale pentru bunul mers al unei societăţi. Aş încerca o definiţie, să spunem, pragmatică a patriotismului: „acţiuni eficace, cu efecte durabile, în beneficiul ţării în care te-ai născut.
Liliana Țuroiu 