Henri Mathias Berthelot, povestea românească a unui mare general francez

Realizările fundamentale ale anului 1918 nu puteau fi celebrate, pe de-a-ntregul, la Institutul Cultural Român, în lipsa unui eveniment special dedicat unui mare francez cu inimă de român, generalul Henri Mathias Berthelot. Academia Română, un loc atât de drag lui Berthelot, a fost gazda acestei sărbători la care au luat parte, alături de membrii Academiei, ambasadori, ministrul culturii și alte personalități.

Cu acest prilej, în Aula Mare, am avut alături specialiști care au fost în măsură să vorbească, aplicat și competent, despre priceperea militară a Generalului Berthelot și dedicația sa față de cauza românilor, despre contribuția Franței și a Misiunii Militare Franceze la refacerea, dotarea și instruirea Armatei Române în Primul Război Mondial. Mie, însă, ca reprezentant al unei instituții culturale, îmi stăruie în minte, din biografia sa, imaginea lui George Enescu cântând la serata de adio pe care Regina Maria i-a oferit-o generalului francez într-o zi a lunii martie 1918, la Iași. Erau zile în care totul părea pierdut pentru cauza României în Marele Război, iar Marea Unire, un deziderat îndepărtat. Generalul avea să revină însă, victorios, în România, în aceeași toamnă. A urmat, așa cum știm, 1 Decembrie, și apoi, iată, un veac de istorie. Deși extrem de utile, eu cred că nu armele aduse de generalul Berthelot au fost cel mai important ajutor, ci spiritul de învingător și suflul de curaj atât de necesare în acel moment al istoriei noastre.

Militarul francez rămâne un model şi pentru noi, cei de azi, pentru că a crezut cu tărie în succesul țării noastre. Prin intermediul expoziției „Generalul Henri Mathias Berthelot pe frontul românesc”, realizată cu această ocazie de Institutul Cultural Român, Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, Academia Română şi Biblioteca Academiei Române, ne dorim să reafirmăm această credinţă în România, prin proiectele culturale care să reprezinte ţara noastră şi care să ne ajute să consolidăm legături culturale ca aceea cu Franţa, o legătură atât de prezentă şi de vie şi datorită lui Henri Mathias Berthelot.

Cu această ocazie, am fost onorată să primesc, alături de ES Michele Ramis, ambasadorul Franţei la București, de Christophe Gigaudaut, directorul Institutului Francez din Bucureşti și profesorul Jean Claude Dubois, medalia de argint General Henri Mathias Berthelot.

Comments are closed.

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: