2019 – Anul României la Bruxelles

După un 2018 care, pentru Institutul Cultural Român, a însemnat organizarea a peste 3000 de evenimente, dintre care aproximativ 700 au fost dedicate Centenarului Marii Uniri, 2019 debutează în forță cu Președinția României la Consiliul Uniunii Europene. Pentru ICR, marea provocare a anului acesta este participarea țării noastre la Festivalul Internațional EUROPALIA în calitate de țară invitată de onoare.

Atât prin poziționarea sa în timp, o continuare aproape imediată a exercițiului președinției rotative a României, cât și prin prisma anvergurii sale, EUROPALIA are o mare însemnătate pentru România și va conduce la o prezență pregnantă a țării noastre în capitala Belgiei. Strategia pe care ICR se bazează, în calitate de coordonator al Festivalului din partea României, creează și menține un echilibru între promovarea patrimoniului național și cea a artiștilor români contemporani.

Festivalul EUROPALIA, care ajunge în 2019 la cea de-a 27-a ediție, reprezintă pentru România o oportunitate de dialog cultural şi diplomaţie, beneficiind de aportul a numeroși parteneri, instituţii de cultură publice și private din țară și din străinătate. Avem bucuria unui feedback extrem de bun din partea mediului artistic, care s-a arătat foarte interesat de posibila participare la festival, așa cum avem satisfacția că proiectele depuse au fost apreciate de partenerii belgieni. Am primit la ICR o multitudine de propuneri valoroase pe care le-am supus discuției echipelor din partea română și belgiană, acestea urmând să fie selecționate și agreate de muzeele și galeriile partenere festivalului.

Mă bucur să colaborez excepțional atât cu partea belgiană însărcinată cu organizarea  EUROPALIA: baronul Philippe Vlerick, comisarul general, contele Georges Jacobs de Hagen, președintele EUROPALIA și cu Koen Clement, directorul general al festivalului, cât și cu membrii grupului român de lucru, format din reprezentanți ai Institutului Cultural Român, ai Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale şi Secretariatului General al Guvernului, dar și cu domnul Ovidiu Șandor, în calitatea sa de comisar general pentru România.

În aceste condiții, sunt încredințată că orizontul tuturor proiectelor de anvergură organizate de ICR în următoarea perioadă este Europa și că, începând din luna octombrie, prin intermediul acestui adevărat asalt al culturii române, publicul va descoperi o altă Românie, România creativității contemporane, dar și a tradițiilor, România artelor la superlativ.

Astfel, ne pregătim intens pentru participarea la unul dintre cele mai importante festivaluri de artă din lume, manifestarea culturală de cea mai mare amploare din Belgia, care acoperă, pe o rază de 400 km, un public potențial de peste 50 de milioane de persoane. Începând cu anul 1969, EUROPALIA are loc o dată la doi ani, sub patronajul Familiei Regale a Belgiei, iar evenimentele festivalului au loc pe tot teritoriul Belgiei, dar și în Franța, Olanda, Luxemburg, Germania sau Marea Britanie.

Printre ţările invitate de onoare la ediţiile precedente s-au numărat Italia (1969 şi 2003), Franţa (1975), Spania (1985), Portugalia (1991), Republica Cehă (1998), Polonia (2001), Federaţia Rusă (2005), R. P. Chineză (2009), Brazilia (2011), India (2013), Turcia (2015), Indonezia (2017).

Comments are closed.

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: