Unul dintre demersurile Institutului Cultural Român, care s-a transformat, anul trecut, într-un punct de referință pentru lumea culturală, a fost publicarea volumului semnat de Ludmila Patlanjoglu, care sondează biografia marelui Gigi Căciuleanu, numit de legendara Pina Bausch „uriașul rebel, cu sclipiri geniale”. Cartea, publicată în colaborare cu Editura Nemira, descrie, prin text și imagine, etapele sau punctele de inflexiune ale unei cariere de excepție.
A fost o reală bucurie să prezint, la Teatrul Național, alături de Gilda Lazăr, Irina Ionescu, Octavian Saiu și Bogdan Căpâlnean, albumul Gigi Căciuleanu – OmulDans a cărui lansare a fost prefaţată de one-man-show-ul Text Shop, realizat de maestrul Căciuleanu special pentru acest eveniment. Amfitrionul serii a fost Constantin Chiriac, directorul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.
Am fost impresionată nespus de cuvintele lui Gigi Căciuleanu: „Ideea cărții s-a născut la Institutul Cultural Român. Acest lucru are o importanță deosebită pentru mine, întrucât conține cuvântul „român“ . Am fost întrebat care-mi sunt rădăcinile și am spus că eu umblu cu rădăcinile în valiză. Pe pașaportul meu scrie român.”
Se spune că o imagine face cât o mie de cuvinte. Cu gândul la dans, ne putem întreba, pornind de la această ecuație care pune în balanță logosul și vizualul, câte cuvinte pot fi echivalate printr-un gest, printr-o mișcare coregrafică. Răspunsul cel mai la îndemână, și probabil îndreptățit, este că dansul exprimă lucruri care transcend orice formă verbală, că în dinamica dansului regăsim nuanțe și emoții care nu pot fi cuprinse în cuvinte și propoziții, oricare le-ar fi numărul. Cât despre Gigi Căciuleanu, așa cum spunea faimosul critic de dans francez, André-Philippe Hersin, „Il fait du Gigi!”; adică, așa cum a fost tradusă această expresie în carte: „Gigi este… Gigi!”. Ar putea părea o simplă butadă amicală, dar cred că ni se dezvăluie în ea ceva ce constituie un apanaj al marilor artiști: ireductibilă, creația lor nu poate fi descrisă nicicum mai bine decât prin propriul lor nume.
Invocând inexprimabilul, ceea ce se află în afara sferei verbale, se cuvine să nu eludăm rolul central jucat de cuvânt în multe dintre creațiile coregrafice semnate de Gigi Căciuleanu. Din această perspectivă, demersul editorial datorat Ludmilei Patlanjoglu și „pus în scenă“ de ICR împreună cu Editura Nemira poate reprezenta și un fel de justiție poetică: o carte care are ca punct de referință dansul, după ce dansul lui Gigi Căciuleanu a celebrat textul și s-a raportat creativ, în atâtea rânduri, la pagina scrisă.
Aflați în plin Sezon Franța-România, ne reîndreptăm cu drag atenția către marii creatori născuți și formați în România care, într-un secol XX marcat de tragice turbulențe, și-au găsit un refugiu prielnic pe malurile Senei. Ne putem îngădui să vedem o complementaritate poetică și în faptul că, după genii ale sculpturii și muzicii precum Brâncuși și Enescu, după un dramaturg de avangardă ca Eugene Ionesco, după un gânditor inconturnabil precum Emil Cioran, Parisul a devenit oraș de reședință și pentru un formidabil dansator și coregraf pornit de pe tărâm românesc. Și se cuvine să ne bucurăm că Gigi Căciuleanu a găsit, deja de două decenii, calea înapoi spre țara natală.
Consider că Institutul Cultural Român trebuie să acorde un interes deosebit marilor creatori născuți și crescuți în România, ambasadorilor noștri culturali de pretutindeni și cred ca acest demers de recunoaștere ar trebui replicat cât mai des.
Liliana Țuroiu 