Am simțit cu adevărat că, în mai, capitala europeană a celei de-a șaptea arte e în România

2018, anul Centenarului pentru România, dar și Anul European al Patrimoniului Cultural, anul în care a început Sezonului România-Franța și anul în care Institutul Cultural Român a organizat cea de-a 22-a ediție a unuia dintre cele mai importante și longevive proiecte ale sale – Festivalul Filmului European.

Mi-am dorit ca această ediție să aducă un plus. Să ajungem în și mai multe locuri din țară, pentru că mi se pare nedrept că majoritatea oportunităților culturale se limitează la Capitală. Astfel încât, în afară de gazdele noastre de fiecare an, Iași, Timișoara și Tîrgu Mureș, în 2018 am revenit, după mulți ani, la Sibiu, am mers pentru prima dată în orașul Marii Uniri, Alba Iulia, și am ajuns, în premieră, la Galați și Râmnicu Vâlcea. De asemenea, mi-am propus ca acest demers să fie dus la bun sfârșit prin intermediul unei adevărate acțiuni de diplomație culturală, ceea ce s-a și întâmplat. Această ediție a fost rodul unui  efort conjugat al ICR alături de ambasadele și institutele statelor europene – o operă realizată împreună, un dar desăvârșit și un omagiu adus bogăției culturale a continentului nostru, de Ziua Europei.

Sala Mare a Teatrului Național a devenit neîncăpătoare la Gala de lansare a Festivalului, onorată de prezența unor personalități precum Excelența Sa doamna Michèle Ramis, ambasadorul Franței în România, Evelin Hust, directorul Goethe Institut, Christophe Gigaudaut, directorul Institutului Francez din România, Andrei Țărnea, comisarul Sezonului România-Franța, precum regizorii Tudor Giurgiu, Stere Gulea, Laurențiu Damian, precum Marin Cazacu, directorul Orchestrei Române de Tineret, Constantin Chiriac, directorul Teatrului Național „Lucian Blaga“ din Sibiu și directorul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, compozitorul Vasile Șirli, antropologul Vintilă Mihăilescu sau Liviu Jicman, directorul Muzeului Național Cotroceni. În această companie de marcă, în fața unui public entuziast, am celebrat excepționala activitate de promovare a culturii române depusă de Lucian Pintilie, unul dintre cei mai importanți regizori pe care i-a avut vreodată România.

Gândindu-mă acum la acest moment memorabil, un ochi râde, iar altul plânge, căci la numai câteva zile după ce, în numele său, actorul Răzvan Vasilescu accepta, din mâinile mele, frumosul trofeu realizat de geniul sculpturii în sticlă, Ioan Nemțoi, inima lui Lucian Pintilie înceta să mai bată. Sunt convinsă, însă, că opera sa va continua să inspire generații întregi de creatori și să bucure sufletele iubitorilor de teatru și film.

Comments are closed.

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: