Anul Centenarului a fost o provocare semnificativă pentru noi toți, la care am încercat să răspund generând, susținând și implementând proiecte de anvergură, originale, proiecte care să dăinuie cât mai mult în memoria oamenilor și pe care să le retrăiască, în minte și în suflet, cu plăcere. Acum, când privim în urmă, am impresia că, în cea mai mare măsură, am reușit.
Dintre sutele de evenimente derulate în rețeaua Institutului Cultural Român, trebuie să mărturisesc că există cel puțin unul care ne-a oferit posibilitatea concretă de a face istorie, nu numai de a vorbi despre ea: amplasarea statuii Reginei Maria în centrul orașului Ashford, comitatul Kent, în imediata apropiere a conacului natal de la Eastwell Manor.
N-a fost un parcurs simplu, dar am fost cu toții foarte mândri când bronzul în mărime naturală al Reginei Inimilor, înfățișată în veșmântul ceremonial al încoronării de la Alba-Iulia și purtând pe cap coroana care a transformat-o în împărăteasa tuturor românilor, semnat de tânărul și talentatul sculptor Valentin Duicu, a fost dezvelit, în decembrie 2018, în Elwick Place, noul centru civic și mândria orașului Ashford. În ce mă privește, am fost deopotrivă onorată și emoționată să mă adresez unei audiențe din care nu au lipsit urmași direcți ai suveranei, reprezentanți ai autorităților britanice și române, diplomați și mulți admiratori, români și britanici, ai marii noastre regine.
Astfel, cea mai importantă personalitate-punte dintre România și Marea Britanie, prințesa britanică care își petrecea vacanțele de vară la reședințele regale de la Osborne și Windsor, în compania vestitei sale bunici, Regina Victoria, și care, mai târziu, a devenit unul dintre cele mai importante personaje istorice ale țării noastre, Regina Maria a devenit, din nou, odată cu dezvelirea statuii sale memoriale, un subiect de interes, un personaj viu, al cărei nume se află pe buzele tuturor.
Acum, ca și atunci, la dezvelire, nu mă feresc să afirm cu tărie că și astăzi trăim sub exemplul acestei femei ieșite din comun, renumită pentru frumusețea și eleganța ei, admirată pentru cultura și numeroasele ei înzestrări, respectată pentru sacrificiul și devotamentul de care a dat dovadă în momentele cele mai grele ale țării pe care a ajuns să o iubească cu toată ființa ei. În ultimii ani, românii înșiși au trecut printr-un proces intens de redescoperire a acestei femei remarcabile, diplomat irezistibil, creator și ocrotitor al artelor, care s-a implicat activ și fără precedent pentru o femeie, fie ea și regină, la zidirea unei țări, la desăvârșirea României Mari.
Și, pentru că altfel nici nu se putea, la finalul acelei zile de 12 decembrie 2018, plină de emoție și aflată sub vraja reginei, am vizitat vechea casă nobiliară de la Eastwell în care se năștea, la 29 octombrie 1875, Marie Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, fiică a lui Alfred Ernest Albert de Saxa-Coburg și Gotha, duce de Edinburgh, și a Mariei Alexandrovna Romanova, mare ducesă a Rusiei. Casa, devenită între timp hotel de lux, mai păstrează totuși, și astăzi, parfumul vechilor timpuri. Pășind în elegantele saloane de ceai, am căutat portretul Reginei, dar nu le-am descoperit decât pe cele ale părinților săi, și, fără să vreau, m-am gândit că încă mai sunt lucruri pe care le putem face pentru recuperarea memoriei sale pe meleagurile ei natale.
Liliana Țuroiu 