Alexandru Tomescu: „Mulţumesc din toată inima Institutului Cultural Român pentru că a făcut posibil acest concert pe care îl voi ţine minte toată viaţa.”

Este o mare bucurie pentru echipa Institutului Cultural Român să susțină prezența lui Alexandru Tomescu pe marile scene ale lumii, alături de orchestre și artiști de prestigiu. Un moment excepțional a fost, în aceste zile, la Londra, unde foarte apreciatul nostru violonist a strălucit din nou și a încântat exigentul public britanic, performând alături de celebra Royal Philharmonic Orchestra.

De asemenea, în cadrul unei colaborări fructuoase cu ICR, Vladimir Jurowski, directorul artistic al Festivalului George Enescu, conducea, în septembrie 2017, London Philharmonic Orchestra la ea acasă, prezentând Oedipe-ul enescian în varianta concertistică, la Royal Festival Hall.

La finalul spectacolului, muzica lui Enescu a fost ovaţionată de cei peste 2.000 de oameni prezenţi în eleganta sală din Southbank Centre.

Recitaluri și concerte recente susținute de Alexandru Tomescu la Carnegie Hall ori Millennium Stage – Kennedy Center în Statele Unite,  alături de Orchestra Simfonică Prezidențială din Ankara, dar și în Noua Zeelandă, Portugalia sau Franța au fost adevărate momente de diplomație culturală românească la cel mai înalt nivel. Parcursul acestor parteneriate îmi reamintește de o frază a gânditorului francez Leon Bloy, reluată de Constantin Noica: „Nu se știe cine dă și cine primește.” – artistul, publicul, România, Europa, întreaga lume. Muzica nu are nevoie de traducere, dar capătă viață doar datorită talentului interpreților.

În primele zile ale lunii mai, Alexandru Tomescu a concertat la Cadogan Hall, alături de dirijorul Gabriel Bebeșelea și Royal Philharmonic Orchestra. Apoi, îndrăgitul violonist a revenit în atenția publicului meloman din Marea Britanie pentru un festin muzical la Winchester Cathedral, unul dintre cele mai impresionante monumente arhitectonice în stil gotic din Europa. Evenimentul a inclus, ca notă distinctă, premiera mondială a „Simfoniei Nr. 2” și a „Simfoniei Hampshire”, cea mai recentă compoziție semnată de Călin Humă.

Concertul a avut loc sub bagheta unuia dintre cei mai activi promotori ai muzicii româneşti în Marea Britanie – dirijorul Christopher Petrie. Din programul serii au mai făcut parte lucrări precum „Concertul pentru Vioară Nr. 3” de Saint-Saëns și „Balada pentru vioară şi orchestră” de Ciprian Porumbescu.

Îmi vin în minte, în acest context, versurile din cunoscutul Ex libris al lui Tudor Arghezi, unde cartea este comparată de poet cu “vioara, singura ce cântă/lubirea toată pe un fir de păr“. Ne implicăm, ca instituție, în numeroase proiecte frumoase, dar evenimentele care îl au ca protagonist pe Alexandru Tomescu sunt cu adevărat speciale. Acest parteneriat este parte integrantă a strategiei instituționale care vizează susținerea marilor artiști români pe scene de mare prestigiu din întreaga lume. O strategie pe care o continuăm și în acest an și care va atinge punctul culminant odată cu participarea țării noastre la ediția aniversară 2019 a Festivalului Internațional EUROPALIA.

Comments are closed.

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: