


Pentru România, și, implicit, pentru Institutul Cultural Român, prima jumătate a anului 2019 stă sub semnul preluării Președinției Consiliului Uniunii Europene. Îmi place să spun că anul acesta va fi anul țării noastre în lume, atât datorită acestui eveniment politic major, dublat de evenimente culturale de mare vizibilitate și calitate, cât și datorită statutului de țară invitată la marele festival EUROPALIA de la Bruxelles. Nu în ultimul rând, se află în plină desfășurare Sezonul România-Franța. Anul a început, iată, pentru noi, sub auspicii cât se poate de generoase.
Primul eveniment dedicat preluării Președinției Consiliului Uniunii Europene la care am participat a fost co-organizat de ICR la Paris și l-a avut în prim-plan pe compozitorul și dirijorul Vladimir Cosma, geniul român al muzicii de film franceze.
Am fost impresionată să descopăr cum maestrul Cosma a reușit să capteze imediat atenția celor peste 3000 de spectatori prezenți în sală, dar și să ne ofere, prin muzica lui, o adevărată istorie a cinematografului francez. Nu puține au fost momentele în care maestrul și orchestra au ridicat publicul în picioare. Și nu mică mi-a fost emoția atunci când Vladimir Cosma a vorbit cu mândrie și nostalgie despre originile sale, despre folclorul românesc care a stat la baza construirii propriului limbaj muzical, dezvăluind, cu umor, auditoriului de la prestigioasa Grand Rex faptul că melodiile franceze de film cele mai cunoscute sunt de fapt de inspiraţie românească.
Am plecat de la concert încredințată că aceasta este adevărata putere a actului cultural: aceea de a sublima, pentru câteva momente neprețuite, problemele cotidiene, de a reconcilia și uni prin emoție împărtășită. Am plecat de la concert încredințată că am asistat la un minunat exemplu de „soft power“, prin utilizarea atuurilor culturale în sprijinul marcării și promovării unui eveniment cu o semnificație majoră, și până la urmă, a unei țări. Și, mai ales, am ieșit din sala Grand Rex înțelegând pe deplin de ce maestrul Cosma a fost supranumit „Mozart al celei de-a 7-a arte”.