Industriile creative românești converg spre Paris, în cadrul Sezonului România-Franța

Anul acesta, la sfârșit de februarie, la Paris, industriile creative românești și-au dovedit încă o dată valoarea și sincronizarea cu marile culturi europene prin intermediul unui proiect inspirat numit L’Art des Convergences / Arta convergențelor. A fost unul dintre evenimentele-cheie ale Sezonului România-Franța, desfășurat în prezența a numeroase personalități din lumea culturală și artistică. I-am întâlnit, cu acest prilej, pe Pierre Buhler, președintele Institutului Francez, ES Luca Niculescu, ambasadorul țării noastre în Franța, Jean-Jacques Garnier, comisarul părții franceze a Sezonului România-Franța și prof. univ. dr. Unda Popp, coordonatorul artistic al proiectului.  

M-am bucurat nespus să descopăr, în minunata ambianță a Palatului Béhague, operele vestimentare ale tinerilor artiști de la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti (UNArte), în șapte colecții unice, și tot atâtea scurtmetraje, ecou al operelor unor mari oameni de cultură francezi și români.

Întreaga seară, urmărind desfășurarea paradei, am putut să constat nemijlocit felul în care efervescenţa creatoare a studenților este stimulată prin astfel de proiecte. De această dată, designerii în devenire au creat opere de modă plecând de la influenţe pe cât de diverse, pe atât de prestigioase: Matisse, Mircea Eliade, Dubuffet, Tristan Tzara, Jacques-Louis David, Ionesco, nume devenite simboluri ale artei și culturii.

Mi-am dat, încă o dată, seama cât este de necesar să punem în evidență industriile creative din România, debordanta imaginație a tinerilor artiști. Este o mare satisfacție faptul că o serie de evenimente atât de importantă precum Sezonul România-Franța prezintă cu prioritate acest segment, parte importantă a strategiei Institutului Cultural Român de promovare a culturii naționale.

Și, nu în ultimul rând, am fost impresionată de aprecierile și încurajările primite din partea președintelui Institutului Francez, care ne-a mulțumit pentru aducerea în cadrul Sezonului a unor proiecte de avangardă, mărturii ale unui viitor promițător pentru industriile creative din România.

Comments are closed.

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: